Matei 28:19: Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Marc 16.15;Isa 52.10;Luc 24.47;Fapt 2.38-39;Rom 10.18;Col 1.23;

 

VI. Ce reprezinta Sfanta Treime?
Tatal – Cuvantul, informatia, vointa (C)
Fiul – materia, Cel prin care i-au toate fiinta (M)
Duhul Sfant – energia prin care exista Fiul, Ingerii, Universurile, cele unde stau ingerii si cel material unde sunt si oamenii (E)
 

Matematic s-a dovedit existenta universurilor atemporale care exista in afara universului material.
O reprezentare simpla a Sfantei Treimi se regaseste in teoria relativitatii relevata de D-zeu lui Einstein si anume E=MxC2 (Energia unui corp este egala cu greutatea – masa unui corp inmultita cu patratul vitezei luminii care e de 300.000 km pe secunda, aceasta formula e valabila in vid, adica in spatiul cosmic). Aceasta formula spune ca orice obiect se transforma in energie pura si isi pierde orice greutate daca este facut sa se miste cu viteza luminii. Energia e cea electromagnetica, adica lumina / radiatia din orice spectru, vizibil sau invizibil. Aceasta formula si adevar stiintific stau la baza construirii bombei atomice, care nu e altceva decat descompunerea atomilor cu masa nulceara mare (Uraniu, Plutoniu) in unde electromagnetice (lumina), din pacate cele cu frecventa foarte mare fiind si ucigatoare, razele x si gama (penetreaza materia si produc arsuri, mutatii genetice)
 De unde vine puterea Duhului Sfant, de unde izvoraste si de ce nu se termina, nici ingerii nu stiu. In Biblie scrie ca „puterea lui D-zeu nu poate fi patrunsa, adica inteleasa. Fizicienii habar nu au de ce exista atractia intre neutroni si electroni, intre planete si soare, au constatat ca exista aceste forte, ca se manifesta, li s-au revelat formule matematice pentru aceste lucruri si atat. Cunoasterea se opreste aici, nu e absoluta, oricat s-ar lauda ei. Daca L-ar cunoaste pe D-Zeu n-ar mai cauta extraterestri prin spatiu. Dar cum a zis Iisus, Imparatia Cerurilor a fost descoperita celor cu minte de copil si ascunsa pentru marii invatati. De asemenea puterea Duhului Sfant nu poate fi anulata. De exemplu teoretic se stie ca miscarea browniana a particulelor elementare inceteaza la zero grade Kelvin (-273,15 grade Celsius) (scrie in manualul de mecanica din cl a IX-a). Iarasi se stie ca o temperatura atat de scazuta in Univers nu exista si nici nu poate fi obtinuta in laborator. De ce? Fiindca aceasta energie care face sa vibreze toate particulele vine din Duhul Sfant, iar in Biblie scrie ca cine huleste impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta nici in veacul acesta nici in cel viitor, adica nici in lumea asta materiala, nici in cea spirituala fiindca amandoua sunt tinute in existenta de acest Duh, Energie. De aceea D-zeu a lasat acest semn, cu miscarea browniana, ca sa vedem ca puterea lui nu inceteaza nici o clipa si nici nu poate fi anulata. Daca voi va taiati craca de sub picioare, mai puteti ramane in copacul in care va-ti cocotat? Tot asa e si cu hula impotriva Duhului Sfant.

 

Despre Trinitate gasim exemple in Biblie in versetele din Matei3.16-17, Marcu1.9-11, ele vorbesc despre imaginea trinitatii ca de altfel si urmatoarele versete:
Efeseni4.4-6
1Petru1.2
Iuda1.20-21
2Corinteni3-14-18

 

Exista un D-zeu unic, al Vechiului si Noului Testament. D-zeul Vechiulul testament se numeste IHWH (Iehova) iar in Noul testament INRI (Isus Regele Iudeilor). În Apocalipsa 5:6 ni se spune clar cine e Mielul:

"Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul."

Culte religioase care cred într-un D-zeu unic sunt ORTODOX, CATOLIC, BAPTIST, PENTICOSTAL, EVANGHELIC, etc. Cultul religios ADVENTIST DE ZIUA A 7-A susţine în mod eronat şi tendenţios că orto-catolicii ar crede în 3 dumnezei, din cauză că adventiştii nu recunosc SFÂNTA TREIME în nici un mod, deşi avem destule reprezentări ale unei TREIMI şi în plan material: informaţie/energie/materie sau software/hardware/electricitate. Deşi adventiştii î-L identifică pe Isus cu D-zeu Tatăl, Martorii lui Iehova care s-au născut din doctrina adventistă (vezi Rutherford) nu-L mai recunosc pe Isus ca Dumnezeu de o fiinţă cu Tatăl şi evident nici o formă de reprezentare a SFINTEI TREIMI. Mai mult, aceste culte religioase, ADVENTIST şi MARTORII, au răspândit zvonul că orto-catolicii au 3 D-zei datorită faptului că SFÂNTA TREIME în opinia lor ar reprezenta 3 entitati diferite şi nu 3 ipostaze ale aceluiaş Dumnezeu.

 

Tot adventistii din cauza ca nu sunt recunoscuti de catre catolici ca biserica crestina care se afla in ADEVAR il declara pe PAPA oricare ar fi el, ANTICRIST. Adventistii merg mai departe si calca in picioare invatatura lui Pavel privitoare la ziua de odihna si mancare. Ei limiteaza pedeapsa vesnica si declara că Raiul va fi tot pe Pamant (vezi induiosatorul si pateticul film Final Events - The Bible Prophecy, unde la final asistam la conferinte comune oameni-ingeri care au loc în Cer unde ni se prezinta cărţoaie cu "inregistrarile" fiecaruia dintre cei condamnaţi. Apoi cei mantuiti sunt dusi iar pe pamant unde gasesc acelasi decor REGENERAT, plin cu barbati, femei si copii, desi Mantuitorul Isus spune ca cei mantuiti vor fi ca ingerii din cer, adica FARA SEX SI VÂRSTĂ).
Mai mult, intr-o totala lipsa de logica, pacatosii sunt inviati nu pentru pedeapsa vesnica, ci pentru batalia finala de dupa mia de ani, doar ca sa fie expusi apoi unui foc mistuitor din cer. In apocalipsa scrie invers, ca INVIEREA GENERALA are loc dupa mia de ani si batalia finala cu Satan.

Macar Iehovistii recunsosc ca vor face sex perfect in Regatul lui Isus, din care vor iesi copii perfecti care evident vor creste in familii perfecte.
Atentie, de aceste minunăţii putem beneficia, conform liderilor religiosi ai celor doua secte NUMAI daca aderam la doctrina adventist-iehovista.

Desi mantuirea vine prin credinta in Isus Cristos, iata ca sectele anticristice sustin ca mantuirea vine numai prin dobandirea
calitatii de membru al respectivelor secte.

 

Noua oamenilor ni se vorbeste in Biblie doar despre 3 ipostaze ale divinitatii supreme: Tatal, Duhul Sfant si Fiul. Totusi se spune ca D-zeu are 7 duhuri. De ce nu vorbim atunci despre septinitate si nu doar despre trinitate? Fiindca pentru noi oamenii, atat timp cat suntem in lumea materială, au mare importanţă doar cei trei termeni, mai ales Fiul OMULUI (forma umană a divinităţii), prin care suntem mantuiti (Pavel spune: “…ca ori cine crede in Fiul sa aiba viata vesnica, in Numele Lui”).

 

Iisus Christos era ca şi entitate spirituala din vesnicie, (El a zis, "L-am vazut pe Satana cazand din Cer ca un Fulger", Luca 10:18), daca Iisus era / exista doar ca promisiune de Cuvant intrupat si nu ca entitate spirituala vesnica, care vede si aude tot, cum putea sa-l vada pe Lucifer cazand? Ati vazut de fapt unde bat sectarii? Mergi cu ei pana la punctul unde te conving cu texte biblice ca Iisus e Fiul lui D-zeu (ceea ce e adevarat daca ne referim la Iisus ca Fiul Omului), dar si simplu om perfect (si nu D-zeu-Tatal-Cuvantul Intrupat, asa cum isi incepe evanghelia cel mai iubit dintre ucenici, Ioan, cel care a realizat ca Iisus a fost Duhul Sfant al Tatalul intrupat in om) ca mai pe urma sa ajunga unde-i doare pe ei, adica la a spune ca Iisus nici nu a existat inainte de a se naste, decât ca schiţă in planul managerial al lui D-zeu de a mantui lumea.

 

Iisus era in Cerul duhovnicesc (Universurile imateriale si atemporale, unde nu exista putreziciune fizica si morala) inainte de a fi Cerul si Pamantul material, fiindca El a proiectat Universul material (El e programatorul matrixului material) si El ne stie pe fiecare dinainte de a ne naste unde vom merge dupa moarte (dupa alegerea-credinta sau faptele facute), in Rai sau Iazul cu Foc (pe care tot sectarii nu-l recunosc, fiindca e dureros sa recunosti ceva cand subconstientul tau stie ca ti-ai pavat cu minciuna drumul spre acel Iaz cu Foc).

 

Incarnarea (intruparea) ca fenomen general valabil nu exista, singurul caz de Duh intrupat e cel al Duhului Sfant care a lasat insarcinata pe fecioara Maria. Dar nu putem vorbi de Iisus ca om reincarnat fiinda el s-a intrupat o singura data. Diavolul ca sa-si bata joc de acest fenomen (al intruparii Duhului Sfant) a transmis prin duhuri de draci mediumurilor credinta in reincarnare (care a fost propagata in masa de Budha). De asemenea Ioan Botezatorul nu a fost insusi Ilie, ci a lucrat cu puterea Duhului lui Ilie (aveau acelasi cod sursa, daca vreti sa intelegi in termeni de programare) dar ca entitate spirituala Ioan Botezatorul era altcineva decat Ilie (Iisus a spus, "dintre toti oamenii nascuti din femeie - inclusiv Ilie, nu e altul mai mare ca Ioan Botezatorul", Ioan Botezatorul e cel mai mare dintre oamenii nascuti din femeie si care au un tata pamantesc). Iisus e mai mare ca Ioan Botezatorul fiindca desi e Om nascut din femeie are ca Tata Duhul Sfant (Cuvantul) care a lasat fecioara insarcinata (Tatal fiind programatorul matrixului, poate face orice vrea, nimic nu-I este cu neputinta, fiecare atom exista prin El si asculta de el, de aceia si o piatra se poate preface in paine daca El vrea, vezi inmultirea painilor). Daca Ioan Botezatorul e tot Ilie, atunci cum poate fi Ilie mai mare ca Ilie?

 

Restul asa zisilor "d-zei" Moise ("Iata ca te fac un d-zeu pentru faraon" spune D-zeu lui Moise), Ilie, apostolii (sectarii incearca sa-l puna pe Iisus in aceeasi categorie cu ei, aceea de om nascut-facut-iluminat de Duhul Sfant) etc care au facut minuni de invieri de morti, de vindecari miraculoase, n-au facut prin puterea duhului lor, ci prin putere data din Cer (voi turna din Duhul Meu peste voi, si ve-ti face si voi minuni ca Mine) a spus Iisus-Programatorul-D-zeul Intrupat pentru care legile fizicii si matematicii pe ca tot El le-a creiat nu prezinta nici un obstacol, vezi minunile din cartea lui Daniel). Cui a spus el aceste lucruri? Mai intai celor 12, apoi celor 70, apoi in Ioan 14:12, Fapte 2:17,18 chiar peste oricine (in vremurile din urma).

 

D-zeu nu face minuni (crosslaws) in Universul material fara un scop bine determinat si cu bataie lunga. De asemenea a promis in legatura cu minunile ca "generatia aceasta e o generatie vicleana de curvari, careia nu i se va mai da alt semn, decat semnul lui Iona" (Matei 16:4). Genereatia se refera la oamenii nascuti dupa moartea si invierea lui Iisus, iar semnul lui Iona face referire la insasi minunea nasterii si invierii lui Iisus, Cuvantul si D-zeul intrupat, care vine din vesnicie si era mai inainte de toate lumile, materiale sau imateriale.

 

Totusi avem un paradox aici, există sau nu predestinare?

 

- d.p.d.v. al omului, acesta are iluzia perfecta ca isi poate face singur destinul, depinde ce alege in timpul cat a trăit în trup,

- d.p.d.v. al Tatalui, exista predestinare, fiindca exista Cartea Vietii (unde toti cei salvati din matrixul material si dusi in Rai cu trup duhovnicesc vesnic (de inger) sunt scrisi mai dinainte, si sunt stiuti de la bun inceput. La fiecare proroc, i se spune, "te-am ales mai dinainte te a fi conceput in pantecele mamei tale".

Omul nu are rost sa se preocupe de acest paradox, fiindca pentru el practic nu exista, pentru noi cat traim exista optiunea de a alege, Fiul-Cuvantul intrupat, sau Lucifer, care a fost dat jos din Cer.

Eu personal cred ca Fiul a fost Duhul Sfant al Tatalui intrupat in om, (Fiul Omului). E suficient sa credem ce a spus Pavel (cel mai ingaduitor si diplomat dintre apostoli) care nu acuza pe nimeni si mereu a facut referiri la textele din Ioan 3:16, 6:40 ("oricine crede in Fiul are Viata vesnica prin El"). Fii suntem toti, dar fii pamantesti fiindca avem un tata pamantesc. Fiul Omului nu e fiu pamantesc, fiindca are ca Tată pe Duhul Sfant care a lasat insarcinată pe fecioara Maria, si astfel Cuvantul Vesnic a locuit in trup de om.

 

Oamenii – oi / capre

In lume avem doua categorii de oameni, (dupa cum e programat subconstientul lor din nastere), oameni "treziti" si oameni adormiti "inconstienti".

 

 Primii sunt cei care au Legea scrisa in inima lor si fac binele, fara sa le fie greu, ei sunt "treziti" si constienti fiindca stiu ca fac binele si cunosc in fiecare clipa rautatea celor din a doua categorie.

 

Cei "inconstienti" sunt cei care se nasc cu subconstientul programat sa faca rau ("nu pot sa stau fara sa fur" auzim pe unii spunand), acestia fac raul din instinct, fara sa-si dea seama, ba inca si binele care cred ca il fac celor din jur se transforma in rau (de ex. un parinte care isi dirijeaza copilul la ce facultate sa mearga, copilul nu vrea iar parintele insista "hai sa te duc de mâna la tribunal ca sa vezi "slava" lumeasca - banii multi din mita - ai procurorilor si judecatorilor, hai sa te duc la un notar care a luat case de pe multi oameni prin inselaciune, hai sa te duc la avocati care au luat masini si terenuri de pe cei care nu si-au putut achita onorariile etc etc).  Asemenea parinti care isi intruiesc copiii sa caute slava oamenilor si lumii materiale sunt parinti care au duh de la Satana, iar copiii care accepta "drumul" indicat de asemenea parinti se fac complici si sunt pierduti.

 

Exact asa e si cu alegerea in credinta, alegi Fiul-Cuvantul Intrupat, vei avea constiinta si nu vei săvârşi silnicii strigatoare la Cer împotriva semenilor tai. Alegi pe Lucifer, vei lua si pâinea din mana cersetorului primita de pomana de acesta si te vei bucura in duhul tau, care e un duh satanic. Alegeti, dar alegeti cat timp traiti in trup drumul pe care doriti sa-l urmaţi, fiindca lumea asta nu e ceea ce pare a fi, e o mare iluzie si cei care s-au bucurat cand au facut rau celorlalti vor impietri de groaza cand Cerul si Pamantul se vor face sul si nu se va mai gasi loc pentru ele de la Faţa Lui (Apoc.6:14, Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor Apoc. 21:1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era).

 Atunci matrixul material va pieri si bogatiile nedrepte nu vor putea fi luate cu voi, iar cei răi vor ramane in goi in Faţa Celui Veşnic. Goliciunea se refera aici la toate faptele si gandurile necurate avute impotriva celor din jurul nostru, care sunt inregistrate in Cartile Faptelor si care vor fi facute cunoscute instantaneu, pentru fiecare in parte, tututor ("iata ca ce a fost ascuns sub pat, va fi strigat de pe acoperisul caselor" a spus Iisus Luca 12:2, 3). Suntem integistrati in fiecare nanosecunda, si la final fom fi scanati instantaneu (ca prin foc, spune Pavel, 1corint. 3:15) si da-ţi de ruşine. Apoi va urma Iazul cu Foc, care e un loc (folder) special pe hard disk-ul Programatorului, parolat si securizat, se mai numeste abis (adanc), acolo, suferinta si tristeţea nu au limita nici ca intensitate nici ca durata. O alegorie a abisului e un spital de psihiatrie. Mergeti acolo si ve-ţi vedea pe cei batuţi cu nuiaua divina pentru ca s-au gandit numai la ei insisi (egoisti) si au cautat sa nu piarda nimic (le-a parut rau dupa orice fleac pierdut), au intors capul inapoi (ca nevasta lui Lot), adica au trait in trecut (din amintiri) si melancolie in fata albumelor de poze, etc etc. Majoritatea bolnavilor psihici ne arata ce vor păţii trufaşii lumii materiale, care n-au fost cercetati si certati de D-zeu pe vremea cand inca traiau. S-ar putea ca cei mai napastuiti din lumea asta (bolnavii psihici) sa fie mantuiti, fiindca duhul lor e ratacit de la ei, pe cand trufaşii lumii materiale care fac raul cu buna ştiinţă şi sunt bucurosi de raul facut sa aibe parte de un destin vesnic (dupa moarte) asemanator celor bolnavi in duhul lor inca de aici de pe pamant (bolnavii psihici).

 

"Nu exista alti D-zei in afara de Mine" declară D-zeu Tatal. Cand a spus lui Moise "iata ca te fac ca un D-zeu pentru Faraon", nu i-a spus, iata ca esti D-zeu ca si Mine, Mă duc in concediu, lucra tu in locul Meu ca Eu am obosit.

Unele secte mai au si alt d-zeu ascuns, se cheama Lucifer-Satana, lucru pe care evident ca nu-l recunosc, spun pur si simplu ca Iazul cu Foc nu exista, nici pedeapsa vesnica, iar invierea pacatosilor va fi doar un act de prezenta (Adventistii si Iehovistii).
Daca-i intrebi de ce neaga cuvantul Bibliei, raspunsul e urmatorul: "nu pot sa cred asa ceva, fiindca D-zeu e prea bun ca sa fie atât de crud, cu siguranta exista alte posibilitati de interpretate a apocalispei 20:10,15" - cam asa suna raspunsul lor. Cine incalca o porunca, le-a incalcat pe toate.

Din pacate nu poti face apel la mila lui D-zeu ispitindu-L intr-un mod ipocrit, jalnic si ratalmacindu-I cuvintele (Iisus a întrebat, "De ce imi ziceti Doamne, Doamne, si nu faceti ce zic Eu?" Luca 6:46, Matei 7.21).